Admitere doctorat 2026

CUPRINS

Calendar admitere 2026

Admiterea la studiile universitare de doctorat ştiinţific se organizează continuu în perioada ianuarie 2026 – septembrie 2026, conform Metodologiei de admitere la doctorat în IOSUD POLITEHNICA Bucureşti astfel:

  • Consilierea și înscrierea candidaților pe platforma de admitere a universităţii - permanent
  • Validarea dosarelor de către secretariat şi evaluarea dosarelor de către conducătorii de doctorat - lunar, cel târziu până la 11 septembrie 2026. În urma evaluării dosarelor electronice şi opţional a unui interviu online conducătorul de doctorat acordă calificativul Admis/Respins.
  • Eventualele contestaţii privind rezultatul evaluării se depun electronic, în termen de 24 de ore de la afişarea rezultatelor la sfârşitul fiecărei luni, la secretariatul SD-IE.
  • Pentru contestaţii, o comisie de contestaţii este numită în termen de 24 de ore de la înregistrarea contestaţiei. Comisia trebuie să rezolve contestaţia în termen de 24 de ore de la numire, să opereze eventualele modificări în listele cu rezultatele concursului de admitere la doctorat şi să comunice candidatului rezultatul, electronic.
  • Comisia de selecţie, stabilită la nivelul SD-IE, evaluează dosarele electronice ale candidaţilor declaraţi admişi de către conducătorii de doctorat, stabileşte ordinea finală a candidaţilor pe locuri bugetate/cu taxă şi afişează rezultatele intermediare în aceeaşi zi, 16 septembrie 2026.
  • Depunerea contestaţiilor privind rezultatele intermediare se poate face electronic la secretariatul SD-IE pe 17 septembrie 2026.
  • Lista finală a candidaţilor admişi se definitivează după comunicarea de către IOSUD POLITEHNICA Bucureşti a numărului de locuri alocate SD-IE şi rezultatele finale se afişează pe 18 septembrie 2026.
  • Înmatricularea candidaților admiși se face pe 21 septembrie 2026.
  • Listele finale defalcate (de la buget / cu taxă / cu bursă etc.) rezultă în urma realocării stabilite de IOSUD POLITEHNICA Bucureşti şi glisarea candidaţilor ca urmare a neînmatriculărilor.
  • Lista finală defalcată (buget/taxă), după glisare şi înmatriculări, se afişează pe 22 septembrie 2026.
  • Candidaţii admişi vor completa şi semna olograf contractul de studii universitare de doctorat pe 23 septembrie 2026.
  • Începerea stagiului doctoral - 28 septembrie 2026.

Eligibilitate candidați

Au dreptul să participe la concursul de admitere la studii universitare de doctorat:

absolvenţii cu diplomă de masterat sau echivalentă acesteia, iar numărul cumulat de credite de studii transferabile dobândite, pentru ciclul de studii universitare de licenţă şi de masterat, să fie de cel puţin 300.

- absolvenţii învăţământului superior de lungă durată din perioada anterioară aplicării celor trei cicluri tip Bologna, fără obligativitatea de a fi parcurs ciclul II de studii universitare de masterat.

Înscrierea la concursul de admitere se poate face indiferent de domeniul în care candidatul a obţinut diploma de finalizare a învăţământului universitar de scurtă/lungă durată, sau de masterat.

Media generală de admitere la doctorat trebuie să fie minim 7,00. Media generală de admitere se constituie ca medie ponderată dintre nota acordată de comisia/comisiile constituite de Şcoala doctorală privind evaluarea dosarelor electronice ale candidaţilor declaraţi admişi de către conducătorii de doctorat (20%) şi media generală a anilor de studii (80%), calculată prin ponderarea mediilor anilor de studii de licenţă şi masterat (Anexa 3 din Metodologia de admitere la doctorat 2026-2027).

Teme de doctorat propuse pentru 2026-2027

Candidaţii pot beneficia de expertiza de înalt nivel a conducătorilor de doctorat din Şcoala Doctorală de Inginerie Electrică (SD-IE) pentru orice temă de doctorat din domeniul Inginerie Electrică. Cei interesaţi de un anumit subiect pentru teza de doctorat se pot adresa secretariatului SD-IE pentru a afla cum pot fi îndrumaţi să identifice conducătorul de doctorat având competenţele necesare dezvoltării temei dorite de cercetare.

Temele vacante propuse pentru anul universitar 2026-2027 sunt următoarele:

Conducător de doctoratTema propusă pentru 2026-2027
Prof. dr. ing. ALBU Mihaela-MarilenaSisteme de măsurare şi estimare pentru reţelele emergente de energie electrică
Prof. dr. ing. ALBU Mihaela-MarilenaSisteme de măsurare şi protecţie pentru sisteme de distribuţie a energiei electrice la joasă tensiune continuă
Prof. dr. ing. ALBU Mihaela-MarilenaSimulări numerice pentru elementele unei microreţele la joasă tensiune continuă în sistem HIL utilizând platforma Typhoon
Prof. dr. ing. CAZACU EmilAuditarea tehnică a instalațiilor electrice industriale
Prof. dr. ing. CAZACU EmilOptimizarea procedurilor de verificare și testare a instalațiilor electrice de joasă tensiune
Conf. dr. ing. CHIRILĂ Aurel-IonuţContribuţii asupra sistemelor de automatizare
Conf. dr. ing. CHIRILĂ Aurel-IonuţContribuţii asupra siguranţei infrastructurilor electrice
Conf. dr. ing. CHIRILĂ Aurel-IonuţContribuții asupra sistemelor inteligente de acționare electrică
Conf. dr. ing. CHIRILĂ Aurel-IonuţContribuţii la sistemele din domeniul tracţiunii electrice
Prof. dr. ing. CIUPRINA FlorinProprietățile electrice ale materialelor
Prof. dr. ing. CIUPRINA FlorinModelarea fenomenelor electromagnetice din materiale
Prof. dr. ing. CIUPRINA GabrielaModelare şi simulare electromagnetică, calcule ştiintifice de înaltă performanţă
Prof. dr. ing. CIUPRINA GabrielaOptimizarea dispozitivelor / sistemelor electromagnetice sau multifizice, calcule ştiintifice de înaltă performanţă
Prof. pensionar dr .ing. CONSTANTINESCU FlorinComparaţie între eficienţa analizei unor circuite cu componente neliniare utilizând modele formulate în domeniul timpului, modele formulate în domeniul frecvenţei sau tehnici de modelare automată a dispozitivelor neliniare
Prof. pensionar dr .ing. CONSTANTINESCU FlorinMetode noi pentru calculul expresiilor simbolice ale polilor şi zerourilor funcţiilor de circuit
Conf. dr. ing. CRAIU OvidiuContribuții aduse la dezvoltarea traductoarelor electromagnetice de poziție cu construcție specială, de mare precizie
Conf. dr. ing. CRAIU OvidiuStudiul prin modelare numerică a motoarelor electrice cu două grade de libertate
Conf. dr. ing. CRAIU OvidiuStudiul prin modelare numerică a traductoarelor de tip "voice coil"
Conf. dr. ing. CRAIU OvidiuStudiul prin modelare numerică a motoarelor electrice cu construcție specială
Prof. pensionar dr. ing. CRĂCIUNESCU AurelianSisteme electrice de propulsie pentru vehicule aeriene fără pilot
Prof. pensionar dr. ing. CRĂCIUNESCU AurelianSurse fotovoltaice de energie pentru alimentarea vehiculelor electrice și hibride
Prof. pensionar dr. ing. CRĂCIUNESCU AurelianSurse fotovoltaice de energie integrate cu exploatațiile agricole (sisteme agrivoltaice)
Prof. dr. ing. DEACONU Ioan-DragoşContribuții în securitatea informațiilor din domeniul vehiculelor cu propulsie electromecanică
Prof. dr. ing. DEACONU Ioan-DragoşContribuții asupra sistemelor de securitate și acționare electrică din vehicule
Prof. dr. ing. DEACONU Ioan-DragoşStudiul componentelor caracteristice sistemelor de asistenţă a şoferului în cadrul vehiculelor
Prof. dr. ing. DEACONU Ioan-DragoşStudiul soluţiilor de monitorizare, diagnosticare şi control specifice staţiilor de încărcare pentru vehicule
Prof. dr. ing. DUMITRAN Laurenţiu-MariusIntegrarea materialelor triboelectrice flexibile în microgeneratoare pentru alimentarea dispozitivelor IoT de foarte joasă putere
Prof. dr. ing. DUMITRAN Laurenţiu-MariusDezvoltarea și caracterizarea materialelor multifuncționale pentru microgeneratoare hibride triboelectrice-fotovoltaice în aplicații IoT autonome
Prof. pensionar dr. ing. FIREŢEANU VirgiliuAnaliza în element finit a unor sisteme de încălzire prin inducţie şi brasaj electromagnetic
Prof.dr.ing. FLORICĂU DanRedresoare PWM pentru aplicaţii industriale
Prof.dr.ing. FLORICĂU DanInvertoare PWM pentru aplicaţii industriale
Prof.dr.ing. FLORICĂU DanCorectoare ale factorului de putere pentru aplicaţii industriale
Prof. pensionar dr. ing. HĂNŢILĂ Florea-IoanSuprarelaxarea în soluţionarea numerică a problemelor neliniare de circuite electrice şi de câmp electromagnetic
Prof. pensionar dr. ing. HĂNŢILĂ Florea-IoanCâmpul magnetic şi forţe în structuri cu magneţi permanenţi
Prof. pensionar dr. ing. HĂNŢILĂ Florea-IoanProbleme de curenţi turbionari cuplate cu probleme de difuziune termică
Prof. pensionar dr. ing. HĂNŢILĂ Florea-IoanCâmpul electromagnetic în medii neliniare
Prof. pensionar dr. ing. IOAN Daniel-ConstanţiuModele electromagnetice pentru neuroştiinţele computaţionale
Prof. pensionar dr. ing. IOAN Daniel-ConstanţiuTehnici avansate de inteligenţă artificială pentru optimizarea dispozitivelor multifizice
Prof.pensionar dr. ing. IONESCU FlorinOptimizarea performanţelor în funcţionare a unor choppere cvasirezonante de tip buck
Prof. dr. ing. IONIŢĂ ValentinSurse de câmp magnetic ultra-înalt pentru aplicaţii biomedicale
Prof. dr. ing. IONIŢĂ ValentinIntegrarea magnetică a componentelor din convertoare statice de putere
Prof. dr. ing. IONIŢĂ ValentinAnaliza emisiilor electromagnetice compromiţătoare
Prof. dr. ing. IONIŢĂ ValentinEstimarea pierderilor în dispozitive magnetice
Prof. pensionar dr. ing. IORDACHE MihaiContribuții privind încărcarea dinamică wireless a bateriilor vehiculelor electrice.
Prof. pensionar dr. ing. IORDACHE MihaiContribuții privind generarea simbolică, parțial-simbolică și numerică a funcțiilor de circuit
Prof. pensionar dr. ing. IORDACHE MihaiContribuții privind generarea automată a parametrilor circuitelor analogice biport
Prof. pensionar dr. ing. IORDACHE MihaiContribuții privind analiza circuitelor analogice neliniare în regim periodic nesinusoidal
Prof. pensionar dr. ing. KREINDLER Liviu-MarioControl digital al mașinilor electrice
Prof. pensionar dr. ing. KREINDLER Liviu-MarioControlere DSP în acționări electrice
Prof. pensionar dr. ing. KREINDLER Liviu-MarioControlul mişcării
Prof. pensionar dr. ing. MOREGA Alexandru-MihailMetode electrotehnice în proceduri biomedicale
Prof. pensionar dr. ing. MOREGA Alexandru-MihailTehnici de recoltare a energiei
Prof. pensionar dr. ing. MOREGA Alexandru-MihailStructuri optime în conversia energiei
Prof. pensionar dr. ing. MOREGA MihaelaStudii dozimetrice privind riscul de expunere umană la câmp electromagnetic neionizant în mediu profesional
Prof. pensionar dr. ing. MOREGA MihaelaStudiul şi modelarea fenomenelor de interacţiune dintre câmpul electromagnetic şi mediile biologice pentru aplicaţii medicale
Prof. dr. ing. NĂVRĂPESCU ValentinContribuţii privind îmbunătăţirea performanţelor sistemelor fotovoltaice.
Prof. dr. ing. NĂVRĂPESCU ValentinContribuţii privind îmbunătăţirea sistemului de management al energiei şi al sistemului de mentenanţă al surselor de energie regenerabilă
Prof. dr. ing. NĂVRĂPESCU ValentinContribuţii privind îmbunătăţirea sistemelor de automatizare industrială bazate pe utilizarea PLC-urilor
Conf. dr. ing. NICULAE Dragoş-MarinProiectarea şi dezvoltarea de dispozitive de încărcare wireless cu energie
Conf. dr. ing. NICULAE Dragoş-MarinTehnici de optimizare a transferului wireless de putere
Conf. dr. ing. NICULAE Dragoş-MarinAlgoritmi de adaptare a impedanţei de sarcină
Conf. dr. ing. NICULAE Dragoş-MarinAnaliza, modelarea şi dezvoltarea de aplicaţii practice ale fenomenelor electromagnetice
Prof. dr. ing. PETRESCU Lucian-GabrielDezvoltarea și implementarea unui program de analiză a securității funcționale a echipamentelor electrice
Prof. dr. ing. PETRESCU Lucian-GabrielAnaliza numerică și funcțională a transformatoarelor planare
Prof. dr. ing. PETRESCU Lucian-GabrielAnaliza fenomenelor electromagnetice și chimice în studiul coroziunii conductelor subterane
Prof. dr. ing. PETRESCU Lucian-GabrielAnaliza numerică și experimentală a materialelor moi la frecvențe de ordinul kHz
Prof. dr. ing. SĂRĂCIN Cristina-GabrielaInstalații electrice inteligente
Prof. dr. ing. SĂRĂCIN Cristina-GabrielaSoluții moderne de monitorizare, comandă și control a instalațiilor de alimentare cu energie electrică
Prof. dr. ing. SĂRĂCIN Cristina-GabrielaUtilizarea automatelor programabile în aplicații industriale
Prof. dr. ing. SĂRĂCIN Cristina-GabrielaManagementul sistemelor de distribuție a energiei electrice de la nivelul consumatorilor industriali/casnici
Prof. dr. ing. SERIŢAN George-CălinInvertoare „grid forming” pentru microreţele
Prof. dr. ing. SERIŢAN George-CălinSistem automat de limitare operațională a puterii într-o rețea electrică
Prof. dr. ing. SERIŢAN George-CălinSistem de alimentare wireless pentru dispozitive biomedicale portabile
Prof. dr. ing. SERIŢAN George-CălinIntegrarea IoT în echipamentele electrice de joasă și medie tensiune
Conf. dr. ing. STANCU CristinaDuratele de viaţă ale izolaţiilor cablurilor în prezenţa solicitărilor uni şi multifactor
Conf. dr. ing. STANCU CristinaInfluenţa solicitărilor uni si multifactor asupra descărcărilor parţiale în izolaţiile cablurilor
Prof. dr. ing. STĂNCULESCU MarilenaControlul nedistructiv al pieselor feromagnetice
Prof. dr. ing. STĂNCULESCU MarilenaTransferul fără fir al energiei electromagnetice (wireless)
Conf. dr. ing. NEMOIANU Iosif-Vasile (in curs de abilitare)Contribuții la studiul efectelor consumatorilor dezechilibrați și deformanți în rețelele trifazate
Conf. dr. ing. NEMOIANU Iosif-Vasile (in curs de abilitare)Studii teoretice și experimentale privind metodele de măsurare a puterilor în rețelele de distribuție cu consumatori nelineari și deformanți
Conf. dr. ing. NEMOIANU Iosif-Vasile (in curs de abilitare)Contribuții la studiul câmpului electromagnetic specific traductoarelor de deplasare
Conf. dr. ing. NEMOIANU Iosif-Vasile (in curs de abilitare)Aspecte teoretice și experimentale ale fenomenului de levitație electromagnetică
Conf. dr. ing. GHEORGHE Alexandru-Gabriel (in curs de abilitare)Analiza și optimizarea circuitelor electrice prin calcule simbolice
Conf. dr. ing. GHEORGHE Alexandru-Gabriel (in curs de abilitare)Modelarea în domeniul frecvenței a dispozitivelor neliniare
Conf. dr. ing. GHEORGHE Alexandru-Gabriel (in curs de abilitare)Analiza circuitelor neliniare cu metode eficiente în domeniul timpului, în domeniul frecvenței, și mixte.
Conf. dr. ing. GHEORGHE Alexandru-Gabriel (in curs de abilitare)Modelarea și simularea rețelelor energetice care conțin consumatori neliniari

Admiterea pas cu pas

Pasul 1 : Informare

Candidaților li se recomandă studierea cu atenţie a informaţiilor prezentate pe acest site şi pe site-ul IOSUD POLITEHNICA Bucureşti (https://upb.ro/doctorat/ ).

Pentru nelămuriri sau detalii suplimentare, secretariatul SD-IE vă poate consilia și îndruma pentru parcurgerea facilă a procesului de admitere.

Pasul 2 : Înscriere

Înscrierea candidaților se face online pe platforma www.admitere.pub.ro , în mod continuu, în perioada ianuarie 2026 – septembrie 2026, conform calendarului actualizat. Informațiile și documentele necesare pentru înscrierea la concurs sunt:

  1. Diplome de absolvire (licență, masterat, lungă durată).
  2. Suplimente la diplomă (licență, masterat).
  3. Diploma de bacalaureat.
  4. Certificat de naștere.
  5. Certificat de căsătorie sau alt act de schimbare a numelui (unde este cazul).
  • Dovada privind plata taxei de înscriere care se poate achita și online (direct din platforma de înscriere).
  • Copie buletin/carte de identitate.
  • Declarație pe propria răspundere că nu a mai beneficiat anterior de un loc bugetat la studii universitare de doctorat (Anexa 4 din Metodologia de admitere la doctorat 2026-2027).
  • Propunerea de tematică pentru studiile doctorale (PhD Proposal) în limba română sau în limba engleză (Anexa 5 din Metodologia de admitere la doctorat 2026-2027).
  • Scrisoare de recomandare de la un expert în domeniu.

Candidaţii care absolvă în cursul anului 2026 sau înainte de acest an un program de masterat în POLITEHNICA Bucureşti pot să nu depună copiile conforme cu originalul ale actelor de studii.

Valoarea taxei de înscriere la concursul de admitere la doctorat este de 200 RON, cu excepția candidaților care au absolvit un program de masterat în POLITEHNICA Bucureşti pentru care taxa de înscriere este de 100 RON. Excepţiile sunt stipulate în Metodologia de admitere la doctorat 2026-2027.

Candidaţii care au efectuat studii în străinătate trebuie să prezinte un atestat de echivalare a acestora, eliberat de Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED – www.cnred.edu.ro ).

Pasul 3 : Evaluarea dosarului electronic

Conducătorul de doctorat evaluează individual dosarul de concurs al candidatului, completând o fişă de evaluare ce conţine aprecierile privind:

  • nivelul de pregătire şi informare în domeniu;
  • capacitatea de a evidenţia orientările majore ale cercetării; 
  • capacitatea de a formula soluţii şi căi de rezolvare (teoretice şi experimentale) pentru o temă de cercetare.

Candidatului i se poate solicita susținerea unui interviu online. În urma evaluării, candidatul primește calificativul Admis sau Respins. După încheierea eventualei proceduri de contestare  a rezultatului evaluării (vezi Calendar admitere) calificativul final va fi afişat în în lista de la sfârşitul fiecărei luni pe platforma de admitere a universității cât și pe website-ul SD-IE, protejându-se datele cu caracter personal, conform GDPR.

Pasul 4 : Stabilirea listei finale cu ordinea candidaţilor declaraţi admişi

În perioada 15-16 septembrie, Comisia de selecţie analizează dosarele electronice ale candidaților declarați “Admiși”şi acordă o notă conform grilei de evaluare (Anexa 3 din Metodologia de admitere la doctorat 2026-2027), pe baza publicaţiilor anterioare (din Lista de lucrări) în domeniul de doctorat şi a propunerii de temă de cercetare doctorală din dosarul candidatului. Media generală de admitere se constituie ca medie ponderată dintre această notă obţinută la evaluarea Comisiei de selecţie (20%) şi media generală a anilor de studii, calculată prin ponderarea mediilor de licenţă şi masterat sau de lungă durată. Media generală de admitere trebuie sa fie minim 7,00.

Pasul 5 : Înmatriculare

Rezultatele concursului de admitere sunt validate și afișate pe pagina de admitere a SD—IE (Rezultate) după comunicarea de către IOSUD POLITEHNICA Bucureşti a numărului de locuri alocate pentru fiecare tip de finanţare: de la buget, cu taxă, respectiv cu bursă.

Înmatricularea si semnarea contractului de studii universitare de doctorat 2026-2027 pentru  candidații admiși se face conform Calendar admitere, fiind condiționată de prezentarea dovezii privind absolvirea unui program de masterat (diploma de masterat sau adeverință de absolvire, respectiv diploma de studii de lungă durată). Înmatricularea implică şi plata taxei de înmatriculare în valoare de 50 RON.

Reglementări

Concursul de admitere pentru studii doctorale de doctorat în cadrul SD-IE se organizează conform următoarelor reglementări:

Studiile universitare de doctorat au o durată standard de 4 ani, SD-IE organizând programul acreditat de doctorat ştiinţific în domeniul Inginerie Electrică. Numărul de locuri în regim de finanțare de la bugetul de stat este stabilit prin ordin al Ministrului Educației, iar numărul de locuri în regim cu taxă este fixat prin hotărâre a Senatului POLITEHNICA Bucureşti.

Anunțuri privind admiterea la doctorat pentru 2026-2027

2026

In constructie

2026

In constructie

Rezultatele concursului de admitere la doctorat pentru anul universitar 2026-2027

REZULTATELE EVALUĂRII dosarelor electronice ale candidaţilor de către conducătorii de doctorat în luna APRILIE 2026
Nr. crt.Cod înscriereADMIS / RESPINS
REZULTATELE EVALUĂRII dosarelor electronice ale candidaţilor de către conducătorii de doctorat în luna MAI 2026
Nr. crt.Cod înscriereADMIS / RESPINS
REZULTATELE EVALUĂRII dosarelor electronice ale candidaţilor de către conducătorii de doctorat în luna AUGUST 2026
Nr. crt.Cod înscriereADMIS / RESPINS
REZULTATELE EVALUĂRII dosarelor electronice ale candidaţilor de către conducătorii de doctorat în luna SEPTEMBRIE 2026
Nr. crt.Cod înscriereADMIS / RESPINS
LISTELE CANDIDAŢILOR ADMIŞI LA BUGET, FĂRĂ BURSĂ, ÎN ANUL UNIVERSITAR 2026-2027, înainte de înmatriculare
Nr. crt.Cod candidatMedia generală a anilor de studii (80%)Nota obţinută la evaluarea comisiei (20%)Media examenului de admitere la doctoratADMIS (buget)
LISTELE CANDIDAŢILOR ADMIŞI LA BUGET, CU BURSĂ, ÎN ANUL UNIVERSITAR 2026-2027, înainte de înmatriculare
Nr. crt.Cod candidatMedia generală a anilor de studii (80%)Nota obţinută la evaluarea comisiei (20%)Media examenului de admitere la doctoratADMIS (BURSĂ)
LISTELE CANDIDAŢILOR ADMIŞI CU TAXĂ ÎN ANUL UNIVERSITAR 2026-2027, înainte de înmatriculare
Nr. crt.Cod candidatMedia generală a anilor de studii (80%)Nota obţinută la evaluarea comisiei (20%)Media examenului de admitere la doctoratADMIS (taxă)
LISTELE CANDIDAŢILOR ADMIŞI LA BUGET, FĂRĂ BURSĂ, ÎN ANUL UNIVERSITAR 2026-2027, după înmatriculare
Nr. crt.Cod candidatMedia generală a anilor de studii (80%)Nota obţinută la evaluarea comisiei (20%)Media examenului de admitere la doctoratADMIS (buget)
LISTELE CANDIDAŢILOR ADMIŞI LA BUGET, CU BURSĂ, ÎN ANUL UNIVERSITAR 2026-2027, după înmatriculare
Nr. crt.Cod candidatMedia generală a anilor de studii (80%)Nota obţinută la evaluarea comisiei (20%)Media examenului de admitere la doctoratADMIS (BURSĂ)
LISTELE CANDIDAŢILOR ADMIŞI CU TAXĂ ÎN ANUL UNIVERSITAR 2026-2027, după înmatriculare
Nr. crt.
Cod candidat
Media generală a anilor de studii (80%)Nota obţinută la evaluarea comisiei (20%)Media examenului de admitere la doctorat
ADMIS (taxă)

Adresa: Splaiul Independentei nr. 313, Facultatea de Inginerie Electrică, sala EB 025, Cod Poștal 060042, Bucureşti, ROMÂNIA

Telefon: +4021 402 9182

Email: sdie@upb.ro 

COPYRIGHT
©
2026
ȘCOALA DOCTORALĂ DE INGINERIE ELECTRICĂ