Conform Cadrului European al Calificărilor (EQF), nivelul 8 (doctorat) presupune: cunoștințe la frontiera cea mai avansată a domeniului și la interfața dintre domenii, abilități și tehnici avansate (inclusiv sinteză și evaluare) pentru rezolvarea unor probleme critice în cercetare/inovare și pentru extinderea/redefinirea practicii profesionale, precum și autoritate substanțială, autonomie și integritate științifică. În România, studiile universitare de doctorat corespund nivelului 8 din Cadrul Național al Calificărilor (CNC), corelat cu EQF, conform Autorităţii Naționale pentru Calificări (ANC). Conţinutul şi structura studiilor universitare de doctorat ce asigură cerinţele nivelului 8 sunt evaluate şi acreditate periodic de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS).
COR (Clasificarea Ocupatiilor din România) este un nomenclator apărut în anul 1995 şi reprezintă sistemul de identificare, ierarhizare şi codificare a tuturor ocupaţiilor desfăşurate în economie, indiferent de tipul şi locul desfăşurării lor. Potrivit Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, nomenclatorul cuprinde 4339 de ocupaţii, însă numărul lor se modifică în permanenţă în funcţie de modificările din piaţa muncii.
Ocupațiile de referință pentru absolventul de doctorat în domeniul Inginerie Electrică se încadrează pe două axe: (i) cercetare-dezvoltare-inovare – de exemplu, „Cercetător în electrotehnică” (COR 215121) / „Inginer de cercetare în electrotehnică” (COR 215122); (ii) inginerie avansată/aplicativă – ex. „Inginer electrician” (COR 215149). Codurile sunt publicate în documente oficiale privind actualizarea/organizarea COR. Pentru corelare europeană se utilizează ESCO (de exemplu, „Cadru didactic în învățământul superior” (ESCO 2310.1), extinzând competenţele ESCO din grupa de bază „Ingineri electricieni pentru proiectare, management, administratie” (ESCO 2151).
Şcoala Doctorală de Inginerie Electrică asigură desfăşurarea studiilor universitare de doctorat în domeniul Inginerie Electrică, ceea ce reprezintă al III-lea ciclu de studii universitare şi permit dobândirea unei calificări de nivelul 8 din EQF/CEC şi din Cadrul Naţional al Calificărilor. Funcţionarea SD-IE în cadrul IOSUD POLITEHNICA Bucureşti se realizează în concordanță cu următoarele acte normative:
Adresa: Splaiul Independentei nr. 313, Facultatea de Inginerie Electrică, sala EB 025, Cod Poștal 060042, Bucureşti, ROMÂNIA
Telefon: +4021 402 9182
Email: sdie@upb.ro